OANA ROMAN, ÎNCÂNTATĂ DE NUNTA LUI PEPE: "VITA A FOST SENZAȚIONALĂ, BRÂNZA, GENIALĂ"

24.07.2014

Oana Roman s-a simțit excelent la nunta prietenului ei bun, Pepe, unde vedeta s-a bucurat de preparatele unui meniu pe care l-a numit genial.

oana roman

 

Pepe și Raluca, soția lui, și-au jurat iubire veșnică în fața lui Dumnezeu, duminică după-amiaza, urmând ca sărbătorirea acestei uniuni să aibă loc în cadrul unei petreceri fastuoase, la un local de fițe din Capitală.

 

Iar evenimentul a fost unul reușit, invitații, de la Adi Minune, la nașii Cătălin și Andra Măruță, declarându-se mulțumiți de modul în care s-a derulat totul în seara cu pricina. Printre ei, și Oana Roman, care este bună prietenă cu Pepe și care a sosit la nuntă însoțită de partenerul ei de viață, Marius Elisei.

 

Îmbrăcată într-o rochie turcoaz, Oana a urmărit cu admirație dansul mirilor, a dansat cele mai în vogă melodii cântate de nașa Andra și s-a bucurat de preparatele din meniu.

 

"Vita a fost senzațională. Brânza, genială", a conchis Oana, la finele evenimentului celui mai bun prieten al ei.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

 

OANA ROMAN, CADOU ADORABIL fãcut FIICEI EI, când A REVENIT DIN LUNA DE MIERE! CE FRUMOASÃ E AȘA MARIA ISABELA!  

17.07.2014

Proaspăt întoarsă din luna de miere, pe care a petrecut-o în Santorini, alături de soțul ei, Marius Elisei, Oana Roman nu a venit cu mâna goală. Vedeta i-a adus micuței ei, Maria Isabela, pe care a lăsat-o acasă, un cadou adorabil.

oan roman

 

 

Oana Roman nu s-a întors cu mâna goală din vacanța de cinci stele petrecută în Santorini, Grecia. Vedeta, care s-a bucurat din plin alături de soțul ei, Marius Elisei, de zilele liniștite, cu soare din Grecia, a vrut ca și micuța ei să aibă o amintire frumoasă din călătoria mămicii ei.

 

Așa că roșcata, care recent și-a schimbat și look-ul, i-a cumpărat Mariei Isabela un body pentru bebeluși, cu un mesaj emoționant.

 

"Cineva care mă iubește, mi-a cumpărat acest body din Santorini", stă inscripționat pe materialul din bumbac.

 

Vedeta nu a rezistat tentației de a-și proba fetița cu darul făcut ș a îmbrăcat-o pe Maria cu body-ul, care îi venea turnat, după care a fotografiat-o și a postat imaginea pe Facebook.

 

"Fetița mea frumoasă! Are și ea o amintire din Santorini!", a scrie mândră Oana.(sursa:Libertatea.ro)



 

Oana Roman și-a schimbat look-ul! Îți place?

14.07.2014

Oana Roman parcă a înflorit după ce a devenit mamă și soție. Fiica fostului premier Petre Roman pare mai plină de viață și dispusă la noi schimbări.

oana roman

Proaspăt întoarsă din luna de miere, Oana Roman a simțit nevoia să facă o schimbare și a început cu nuanța părului.  Fiica fostului premier Petre Roman a renunțat la roșcat pentru un castaniu închis.(sursa:Spynews.ro)

 

 

PREMIERÃ pentru FETIȚA OANEI ROMAN! "S-a ADAPTAT IMEDIAT!" 

27.06.2014

Oana Roman a plecat în prima vacanță cu Maria Isabela, drăgălașa ei fetiță care recent a împlinit patru lui.

maria isabela

 

Oana Roman are motive de bucurie. A avut parte de o nuntă ca în povești, are un soț care o adoră și o fetiță adorabilă, Maria Isabela, care i-a schimbat radical viața.

 

Fiica fostului premier al României, Petre Roman, a dus-o pe fiica ei și a lui Marius Elisei, Maria Isabela, în prima ei vacanță.

 

Este vorba despre o vacanță la nași. Oana Roman a mărturisit că este foarte fericită că micuța s-a adaptat imediat noului peisaj în care se află.

 

Ea a postat, pe un site de socializare, și o imagine cu fetița, care doarme ca un îngeraș în pătuțul special pentru călătorii.

 

 
 

"Am plecat cu Isabela în prima ei vacanță, în vizită la nași! Doarme foarte bine în pătuțul special cumpărat pentru călătorii și este foarte cuminte!


S-a adaptat imediat la noul peisaj! Mulțumim lui Dumnezeu pentru așa un copil minunat!", a declarat Oana Roman.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

 

OANA ROMAN, despre MÃRUȚÃ: "NU CRED cã AM MAI AVEA ce SÃ DISCUTÃM!"

19.06.2014

Vedeta și prezentatorul de televiziune sunt la cuțite. cei doi și-au făcut numeroase reproșuri după ce la Pro TV au fost difuzate imagini de la botezul Mariei Isabela, se pare fără acordul fiicei lui Petre Roman.

catalin maruta

 

Oana Roman și Cătălin Măruță și-au aruncat vorbel grele pe Facebook. Scandalul între cei doi a început după ce Oana Roman a trimis o notificare postului de televiziune Pro TV, care a difuzat imagini de la botezul fetiței Maria Isabela se pare fără a avea acordul vedetei.

 

Oana Roman a vorbit, pentru www.ziarulring.ro, despre acest scandal.

 

"Momentan nu am acționat în justiție. Nu m-am gândit încă la acest lucru. Deocamdată, am trimis acea notificare prin care le interzic comunicarea publică, difuzarea acelor imagini", a spus Oana Roman.

 

Ea a mărturisit că, de când a început cearta cu Cătălin Măruță, cei doi nu au mai vorbit la telefon. Ba mai mult decât atât, ea susține că nici nu ar mai avea ce să vorbească cu moderatorul de la Pro TV.

 

"Nu, nu am vorbit la telefon de atunci și nu cred că am mai avea ce să discutăm oricum", a afirmat  Oana Roman.

 

Fiica fostului premier al României, Petre Roman, a comentat și faptul că, potrivit declarațiilor lui Măruță, cel care a filmat pe ascuns la botez ar fi avut acordul ei verbal.

 

"Nu este adevărat ce susține Cătălin! Acel bărbat NU a avut aprobarea mea să filmeze nimic și nici nu a venit să mi-o ceară. Eu nu l-am invitat pe acest om la evenimentul nostru doar pentru că am vrut să rămân în relații bune cu emisiunea lui, așa cum spus Măruță. Nu există nicio legătură cu acest lucru! George a fost invitat pentru că este prietenul meu, face parte din gașca mea de foarte mulți ani. Tocmai de aceea, l-am invitat ca prieten. Că el a dovedit că așa știe să îmi fie prieten, asta este! Eu nu mai am ce să spun mai mult, vreau să închei acest subiect neplăcut", a încheiat Oana Roman.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

 

 

 

FIICA OANEI ROMAN, o PRINȚESÃ în MINIATURÃ! IMAGINI INCREDIBILE de la BOTEZUL MARIEI ISABELA! 

18.06.2014

În cadrul emisiunii "Acces Direct", de la Antena 1, au fost prezentate imagini în premieră de la botezul fiicei Oanei Roman și a lui Marius Elisei, Maria Isabela.

oana roman si marius

 

Duminică, 15 iunie 2014, a fost o zi cu totul specială pentru Oana Roman. Fiica fostului premier al României, Petre Roman, s-a cununat religios cu Marius Elisei. În aceeași zi, cei doi și-au creștinat fetița, drăgălașa Maria Isabela.

 

La emisiunea "Acces Direct", de la Antena 1, au fost prezentate imagini în premieră de la botezul micuței, care a avut loc la biserica de la Palatul Știrbey. Slujba a fost oficiată de tatăl cântăreței Elena Gheorghe.

 

Pe parcursul ceremoniei, fetița Oanei Roman, o prințesă în miniatură, a fost extrem de cuminte. La ceremonie a participat și fiul lui Petre Roman, Petrus, în vârstă de 4 ani și 7 luni. Micuțul a fost foarte atent la tot ceea ce s-a întâmplat în biserică, dar a fost și foarte curios, punându-i numeroase întrebări tatălui său.

 

"Tu ai țipat și ai plâns...", i-a spus, la un moment dat fostul premier al României băiețelului său.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

 

 

Oana Roman, IMAGINE DE LA PETRECEREA BURLÃCIȚELOR! Uite cum s-a distrat ÎNAINTE DE NUNTà

06.06.2014

După ce s-a căsătorit civil cu Marius Elisei, pe Oana Roman o mai desparte ceva mai mult de o săptămână de cununia religioasă și marea petrecere.

oana roman

 

Înainte de nuntă, cele mai bune prietene, printre care și nume cunoscute din showibiz, i-au pregătit Oanei o petrecere ca la carte. Fetele au mers la un restaurant de fițe din Herăstrău, unde petrecerea s-a încins spre miezul nopții. Ele și-au făcut și o mulțime de fotografii, unele ajungând pe Facebook.

 

Oana Roman a purtat o rochie foarte frumoasă, elegantă și colorată și a părut extrem de fericită și de emoționată. Ea le-a avut alături pe cele mai apropiate prietene, printre care și sora ei, Catinca, dar și nume cunoscute din showbiz: modelul Denisa Tănase, Denisa Nechifor, Ana, sora Elenei Gheorghe și designerul Ana Radu.

 

Oana și Marius Elisei vor face duminică, 15 iunie, nunta, dar și botezul fetiței lor, Isabela.(sursa:Libertatea.ro)

 

Oana Roman: «Ceva ne împiedicã sã trãim normal» Vezi cum va dansa cu soțul ei la nunta lor

04.06.2014

În mai puțin de două săptămâni, Oana Roman și Marius Elisei se vor afla în fața altarului, dar tot apar probleme pe drum. Ea avut parte de câteva intervenții chirurgicale grele, apoi viitorul soț și-a luxat piciorul la fotbal. Se pare că Marius are toate șansele să ia parte la dansul mirilor într-un picior.

oana roman si marius elisei

Marius Elisei a povestit versiunea medicilor pentru această accidentare, dar speră să nu fie atât de grav pe cât au spus ei. "Se pare ca nu este o ruptura, dar trebuie sa fac un RMN pentru ca am o mare problema cu ligamentele si sper sa nu fie de la ele.", a spus acesta pentru Kanal D.

Oana e de părare că orice s-ar întâmpla, ei doi se concentrează la nuntă și nu vor lăsa nimic să le strice marele eveniment. "Ceva ne îmipedică să trăim normal. Am fost aseară la Urgențe, dar nu am găsit niciun medic care să îl controleze. Asta e o problemă mai mică pentru că eu am avut probleme mai mari. Am fost în pericol de moarte, dar când îmi era cel mai greu, mă gândeam la cea mică. M-am gândit la ce e mai râu, dar mai greu le-a fost celor din familie, mai ales lui Marius.

Eu îmi aduc aminte când am ieșit din operație că medicii îmi spuneau că e bine, dar eram plină de fire, de lucruri, arătam ca un roboțel. Cel mai mult sunt supărată de lipsă de comunicare a medicilor. După a doua operație, eu n-am primit nicio veste de la el. Asta e, o să trec și eu peste asta. Important e că sunt bine acum și nici nu vreau să mă gândesc la ce a fost, ci mă gândesc la nuntă. Acum ne gândim doar la Marius cum își revine el cu piciorul. Indiferent ce va fi, vom duce la bun sfârșit această nuntă și ne vom îndeplini acest vis. Noi vom dansa cum vom ști și cum vom putea în acel moment.", a adăugat Oana pentru Kanal D.(sursa:Click.ro)

 

 

 

Oana Roman, despre operațiile pe care le-a suferit: "Încã mã recuperez fizic, dar mai ales psihic"

26.05.2014

Oana Roman se simte slăbită după intervențiile chirurgicale repetate la care a fost supusă în ultimele luni și se roagă pentru sănătate.

oana roman

Vedeta își dorește să fie sănătoasă și să aibă putere pentru a-și ține fetița în brațe, Oana a scris următorul mesaj pe Facebook:"Dragii mei, am primit multe mesaje de multe persoane care ma intreaba detalii despre operatiile si complicatiile pe care le-am avut! Multi imi povestesc ca au trecut prin situatii asemanatoare, altii imi spun ca au avut probleme cu doctorul ginecolog care m-a operat pe mine, altii ma intreaba de ce am nascut in privat neintelegand ca spitalul la care am nascut NU are nici o implicare in problemele mele, deoarece eu am ales sa nasc cu doctorul meu care vine de la un spital de stat si care a venit cu echipa lui! Acest doctor cu care eu am sperat sa am o discutie fata in fata si care sa ma caute macar sa-mi dea o explicatie, sa se justifice sau nu, pentru situatia in care m-a adus, nu a mai dat nici un semn si nu a incercat un dialog cu mine desi eu am spus public ca astept sa discut cu el inainte sa iau orice masuri in ceea ce il priveste! In acelasi timp vreau ca nici o alta femeie sa nu mai aiba de suferit din cauza lui, drept care, desi inca ma recuperez si fizic dar mai ales psihic....o sa va povestesc, zilele urmatoare,cat se poate de clar exact ce mi s-a intamplat, incercand sa aflu daca este vorba de malpraxis, de neglijenta, de nepasare sau daca exista vreun alt motiv pentru care eu am trecut prin ceea ce am trecut!"(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

OANA ROMAN se PREGÃTEȘTE INTENS de NUNTÃ și BOTEZ! A COMANDAT deja TORTUL! 

23.05.2014

Vedeta se află pe ultima sută de metri cu pregătirile de nuntă și botez. Cele două mari evenimente din viața Oanei Roman urmează să aibă loc pe 15 iunie.

oana roman

Pe 15 iunie, Oana Roman va îmbrăca rochia de mireasă și își va boteza și fetița maria Isabela, pe care o are cu partenerul ei de viață, Marius Elisei.Cum marea zi se apropie cu pași repezi, vedeta se pregătește intens pentru nuntă și botez.Ea le-a dezvăluit prietenilor săi de pe internet că a fost la cofetărie și a comandat deja tortul.

 

"Am fost azi să aleg tortul pentru cununia noastră și pentru botezul fetitei, la o cofetărie roz ca o fondantă....Mulțumesc pentru răbdare și pentru cel mai frumos tort", a mărturisit fiica fostului premier al României, Petre Roman.

 

Oana Roman se va cununa religios cu Marius Elisei pe 15 iunie, zi în care cei doi își vor boteza și fetița. La evenimentul care va avea loc la Palatul Știrbey vor fi în jur de 450 de invitați.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

Oana Roman a trecut prin CLIPE de COȘMAR! Soțul și sora au VEGHEAT-O PERMANENT! 

12.05.2014

Oana Roman a trecut prin momente grele săptămâna trecută. Tânăra mămică a fost operată și, după cum chiar ea spune, intervenția chirurgicală suferită a fost pentru ea “o cumpănă a vieții.”

oana roman

 

Oana Roman a stat zile bune la reanimare după ce a suferit o intervenție chirurgicală complicată. Vedeta a povestit cum soțul și sora ei au stat tot timpul lângă ea și le este recunoascătoare, acum, după ce a trecut cu bine peste momentele dificile.

"În ultima săptămână am trecut printr-o cumpăna a vieții și nu exagerez cu nimic când spun asta! Probabil mulți s-au întrebat de ce nu am mai postat nimic pe aceasta pagină! Acum nu scriu pentru a mă plânge sau pentru a-mi etala public suferința! Am trecut prin momente grele, am suferit o intervenție chirurgicală complicată și cu ajutorul lui Dumnezeu și a unui doctor minunat dar și al familiei mele, sunt pe drumul cel bun! Aceste zile petrecute la reanimare și în spital m-au făcut să realizez și mai mult că nimic pe lumea asta nu contează mai mult decât sănătatea și familia! Soțul meu și sora mea m-au vegheat permanent și nu voi putea să le mulțumesc vreodată îndeajuns! Dragilor să fiți siguri că nu contează decât sănătatea și oamenii apropiați și mulțumiți lui Dumnezeu în fiecare zi pentru ce aveți și nu vă rugați decât pentru sănătate și familie!", a scris Oana Roman pe pagina ei de Facebook.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

OANA ROMAN se pregãtește de nuntã! A fãcut DEZVÃLUIRI despre MARELE EVENIMENT! 

09.04.2014

Oana Roman s-a cununat cu Marius Elisei, împreună cu care are o fetiță, însă acum se pregătește și de nuntă.

oana roman

Oana Roman și soțul ei, Marius Elisei, au fost invitați în platoul unei emisiuni de la Kanal D.Fiica fostului premier al României a dat detalii despre nunta ei cu Marius, care va avea loc anul acesta.Tema marelui eveniment va fi "La vie en rose".

 

"Am ales tema asta pentru că avem fetiță și se potrivește. O să avem totul pe roz și ce ceva cu alb. Așa o sa fie și tortul. Cred că o să fie o nuntă mare, o să avem peste 400 de invitati.


Am vorbit deja despre rochie și costum. 100% costumul lui Marius va fi făcut de Alexandru Ciucu și va avea redingotă. Despre rochie, nu vă dau detalii prea multe, vreau să fie surpriză", a explicat Oana Roman.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

Desfãșurare de forþe pe 15 iunie! Vezi câte ținute va schimba Oana Roman în ziua nunții și a botezului fiicei sale!

06.04.2014

Oana Roman a intrat în febra pregătirilor pentru dublul eveniment din viața ei: creștinarea micuței Maria Isabela și celebrarea nunții cu Marius Elisei. Proaspăta mămică vrea să arate impecabil pe 15 iunie, așa că și-a delegat sora, pe Catinca, să îi creeze ținutele de gală.

Fata fostului premier al României are la dispoziție două luni și jumătate să organizeze ca la carte botezul fiicei sale și a lui Marius Elisei, dar și nunta, dubla petrecere urmând să aibă loc la Palatul Știrbey.

Dacă până acum a scăpat deja de peste 10 kilograme acumulate în timpul sarcinii, proaspăta mămică și-a făcut planul să mai topească, până în vară, cel puțin 8 kilograme. Așa că Oana va începe o dietă, nu foarte strictă, astfel încât să se poată ocupa în continuare de îngrijirea micuței Maria Isabel. Și cum vestimentațiile de nuntă și botez vor fi făcute de sora ei, Catinca va trebui să aibă în vedere faptul că silueta miresei va suferi anumite schimbări.

catinca roman

În ziua cea mare, Oana Roman a decis să facă senzație cu două vestimentații deosebite, în ton cu cele două ceremonii religioase."Oana nu va avea o rochie de mireasă albă imaculat.  Pot să spun că va fi ceva clasic și elegant, cu dantelă și tafta. Probabil că o să-i fac și rochia de botez, deocamdată nu ne-am hotărât asupra culorii. Probabil va fi ceva mai extravagant, pentru că mă va lăsa Oana să gândesc un astfel de model", a declarat Catinca pentru spynews.ro.

Creatoarea de modă și sora ei trebuie să se decidă asupra materialulul din care va fi confecționată rochia pentru botez, astfel încât Catinca să înceapă treaba. Și munca ei nu este deloc ușoară, mai ales că pe lângă cele două ținute pentru Oana Roman, ea va crea și vestimentația pe care Maria Isabel o va purta la petrecere.(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

Oana Roman, distrusa din cauza bolii mamei sale! Ce amintiri dureroase a facut publice vedeta

04.04.2014

Oana Roman este foarte fericita, vedeta s-a casatorit, a devenit de curand mamica si se pregateste acum de nunta, dar si pentru botezul micutei sale.

Vedeta trece acum printr-o perioada foarte buna a vietii sale, insa a vorbit cu tristete despre momentele grele din viata sa.

oana roman

Oana Roman a marturisit ca a avut o perioada foarte grea in viata sa in momentul in care a descoperit ca mama sa are cancer "Mama e un om care, de-a lungul vieții s-a luptat cu mai multe probleme, a fost foarte bolnavă. În '84-'85 s-a luptat cu un cancer la melanom, care a fost foarte grav și peste care a reușit să treacă. Copiii au motivat-o să se faca bine. A fost un mare doctor din Franța care i-a spus că nu sunt șanse să se facă bine", a declarat ea pentru Antena Stars.(sursa:Cancan.ro)

 

 

Oana Roman, interviu de excepție: “Tata i-a daruit nepoatei cãruciorul fiului lui”

03.04.2014

Proaspăta mămică Oana  Roman este, sâmbătă după-amiază, invitata Oanei Turcu la “Refresh”, de la Antena Stars.

oana roman oana turcu

Despre relația controversată cu tatăl ei, Petre Roman, Oana Roman spune că:"În perioada cât  am fost însărcinată și după ce s-a născut Maria Izabela, el a fost mai prezent în viața mea. Dar era normal să  se întâmple lucrul asta. A venit la spital, a venit acasă să o vadă pe cea mică. Ne-a ajutat, i-a dat nepoatei, Maria, căruciorul fiului lui, Petrus. Mi s-a părut o idee genială și faptul că el a venit cu această propunere mi s-a părut un lucru foarte frumos. Apoi ne-a adus și scăunelul acela special pentru masă, pentru când Maria Izabela va mai crește", a declarat Oana Roman.(sursa:Spynews.ro)

 

 

Ce mare și frumoasã s-a fãcut fetița Oanei Roman

02.04.2014

Oana Roman trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei și se bucură de fiecare clipă petrecută alături de fetița ei, Isabela. Proaspăta mămică este fermecată de micuța care crește pe zi ce trece.

oana roman

Oana Roman se bucură din plin de perioada maternității și fiecare clipă petrecută alături de fetița ei îi aduce o nouă surpriză. Mândră de micuța care crește pe zi ce trece, Oana nu contenește să-i facă fotografii, pe care să le aibă amintire peste ani.

Un moment extrem de emoționant și apropiat pentru micuța și proaspăta mămică îl reprezintă băița micuței, care savurează din plin momentele de răsfăț.

 

 

Oana Roman, FOTOGRAFIE EMOȚIONANTÃ CU FIICA EI! Imaginea FACE FURORI pe internet 

31.03.2014

Oana Roman este extrem de fericită. S-a căsătorit cu Marius Elisei, bărbatul pe care îl iubește, și a născut o fetiță, care i-a schimbat viața.

oana roman

Deși nu este prea "darnică" cu fotografiile, atunci când vine vorba despre imagini pe care le face publice, Oana Roman reușește să impresioneze de fiecare dată când o face.

 

Vedeta a postat pe contul ei de Facebook o fotografie care face cât o mie de cuvinte. Soțul, întins pe pat, o ține pe piept pe micuța Maria Isabela și pare să doarmă împreună cu ea. "Minunații mei!", a scris Oana lângă imaginea care a strâns rapid peste 20.000 de Like-uri și sute de comentarii admirative din partea amicilor virtuali.

 

Oana Roman se simte cea mai împlinită femeie din lume. Vedeta a adus pe lume, pe 21 februarie, o fetiță frumoasă și sănătoasă, s-a căsătorit cu bărbatul pe care îl iubește, iar acum se bucură din plin de familia ei cea nouă.(sursa:Libertatea.ro)

 

Micuța Isabela, singura care «aduce» bani în casa Oanei Roman! 

22.03.2014

Oana Roman e în al nouălea cer de când a devenit mămică, dar... va veni și momentul când va coborî cu picioarele pe pământ. Și se va lovi atunci de realitatea crudă: când ambii părinți sunt șomeri, creșterea unui copil e o sarcină foarte grea. Anul trecut, și ea, și Marius Elisei, avocatul cu care s-a măritat, au rămas fără loc de muncă, iar până în prezent, singurii bani intrați în casă au fost cei luați de Oana pentru aparițiile TV.
 

oan roman

Oana Roman și Marius Elisei au o scumpete de fetiță. E cuminte, e frumoasă și... deja aduce bani în casă!

Nu e o glumă, până acum, Maria Isabela s-a “autofinanțat”, practic. Încă dinainte de a naște, Oana Roman a încheiat un contract cu PRO TV prin care s-a angajat, pentru o anumită sumă de bani, să vorbească exclusiv la acest post despre sarcină, naștere și perioada postnatală și să furnizeze primele poze cu Maria Isabela...

Așadar, se poate spune că tot ce a câștigat mama în ultima vreme și va câștiga în următoarea perioadă i se datorează bebelușei. Dar ce se va întâmpla când se va închide robinetul?
Petre Roman nu și-a oferit ajutorul

Anul trecut, în toamnă, Mioara Roman declara, îngrijorată, că fiica ei trece printr-o perioadă delicată. Și ea, și Marius rămăseseră fără loc de muncă, iar mama vedetei se temea că li se vor termina rezervele financiare înainte de a-și găsi noi joburi.

Speranțele ei se îndreptau atunci către Petre Roman, tatăl Oanei, însă, din spusele apropiaților proaspetei mămici, acesta nu s-a dovedit a fi darnic. Și-a văzut nepoțica, o vizitează periodic, dar sprijinul material pentru ea... încă nu s-a materializat.

“Petre Roman a fost de câteva ori în vizită, însă nu o ajută cu bani. A venit sigur, fără soție și fără fiul lui, Petrus. Silvia, noua lui nevastă, nu și-a exprimat dorința să-și vadă nepoțica și nici cadouri nu i-a făcut. Catinca o ajută mult pe Oana, dar cu sfaturi, nu cu bani, că toți banii ei se duc pe hainele pentru noua colecție, pe care se pregătește să o lanseze în mai”, ne-a dezvăluit o prietenă de-a familiei Roman.

Catinca ne-a confirmat că este prezentă în viața Oanei și o sprijină cât poate cu Maria Isabela. Creatoarea de modă și-a luat în serios rolul de mătușă și e la curent cu fiecare schimbare din viața nepoatei sale.

“Maria Isabela e un îngeraș, nu plânge, doarme noaptea și este neașteptat de cuminte! Mănâncă din biberon, pentru că Oana nu poate alăpta, dar a luat fără probleme în greutate. În weekend merg la ea să-i facem împreună băiță și, pentru că am experiență cu creșterea Calinei, o ajut cât pot cu sfaturi și o lămuresc, dacă are întrebări. Oana are grijă cel mai mult de fetiță, dar și Marius este destul de prezent, este un tată cald”, ne-a povestit Catinca.
Botezul va avea loc în iunie

Așadar, Maria Isabela e un odor de fată, iar dacă trecem peste situația financiară instabilă a părinților săi, înțelegem de ce Oana declara, recent, pe Facebook: “Simt că ating fericirea supremă!”.

Viața noii familii curge lin și tot așa va fi până la următorul mare eveniment, prevăzut a avea loc în luna iunie: botezul copilei. Umblă zvonul că și acesta ar fi fost “vândut” în exclusivitate către PRO TV, așa că la începutul verii contul bancar al Oanei va fi din nou alimentat...(sursa:Libertatea.ro)

 


 

Fostul iubit o desfiinteaza pe Oana Roman. "Ii spuneam Purcica si am iesit cu ea ca ma certasem cu iubita mea! Am fost un prost!"

 

12.04.2013

Dupa despartirea de Cornel Pasat, Oana Roman nu a avut prea mare noroc in dragoste. Drept dovada ca, dupa ce a ales iubiti mult mai tineri ca ea, acestia au ajuns sa-si ia talpasita, aruncandu-i la final cuvinte grele.

    oana roman

Printre cei care intra in palmaresul Oanei Roman se numara si Alex Cascatau, un tanar care a lucrat ca liftier de hotel si cu care a avut o relatie de doar o luna.

Desi la momentul respectiv, dealtfel asa cum a facut-o cu mai toti iubitii ei, Oana a declarat ca este barbatul visurilor ei si ca se inteleg de minune, dar mai ales ca se iubesc la fel de mult ca personajele de basm, cei doi s-au despartit aruncandu-si vorbe grele.

Contactat telefonic pentru a ne spune daca mai pastreaza legatura cu Oana Roman si in ce fel de relatii au ramas, dupa o "iubire nebuna" asa cum declara in urma cu cativa ani Oana despre relatia cu Alex, tanarul ne-a marturisit ca nu mai este interesat de "Purcica" si ca relatia cu ea a fost printre cele mai proaste decizii pe care le-a luat in viata.

"De sase ani sunt cu cineva. Eram in relatie si cand am iesit cu Oana Roman, doar ca in luna respectiva eu si iubita mea eram certati. Am stat cu Purcica, asa o alintam eu, de prost. Nu stiu ce a fost in mintea mea. Ma bucur ca am scapat de ea. Nu ma mai intereseaza persoana ei, nu ma uit la emisiunea ei, nu citesc nimic ce are legatura cu ea. Eu imi vad de viata mea si de relatia pe care o am. Si ea ar trebui sa se gandeasca mai bine atunci cand se cupleaza cu tineri. Nu stiu ce are ea in cap", a declarat pentru CANCAN.ro fostul iubit al Oanei Roman, Alex Cascatau. (sursa:Cancan)

Ce spune Oana Roman dupa ce Marina Almasan a vorbit despre kilogramele ei!

28.03.2013

Mariana Almășan și-a exprimat părerea într-un editorial din Ring cu privire la glumele făcute pe seama gabaritului Oanei Roman.

oana roman”Personal, nu mă deranjează cu nimic kilogramele Oanei Roman. Nu-mi iau din aerul pe care-l respir, nu mă încurcă în propriul mers, ba, mai mult, astfel de glume, cum am văzut că se practică „între colegi", mi se par de o mojicie fără seamăn. I-am iubit și admirat pe Teo, Cristi Tabără sau transatlantica Oprah chiar dacă gabaritul lor îi îndepărta simțitor de standardele estetice ale vremurilor pe care le trăim. Iar Oana nu mi se pare rea deloc în noua ei postură - aceea de moderator TV. Se descurcă bine, vorbește corect, are prezență de spirit, pune întrebări deștepte și nu emite răutăți gratuite. Bine, n-o fi ea genială - câți or mai fi rămas geniali în eterul românesc? -, dar nu e cu nimic mai slabă decât majoritatea celor care-l populează", a scris Marina Almășan.

Oana Roman a simțit că este nevoie să își exprime recunoștința și a scris la rândul ei câteva cuvinte pe Facebook, cu privire la inițiativa Marinei.

”Dintre toți prietenii mei, persoane publice, și dintre toți colegii mei de breaslă, singura care mi-a luat aparărea public nefiindu-mi o prietenă apropiată, Marina Almășan. Știu mulți "prieteni" și colegi care râd pe la spate și se amuză cumplit, iar în față îmi spun cât de nesimțiți sunt cei care fac glume cu mine. NIMENI nu mi-a luat apărarea public, NIMENI. MULȚUMESC, MARINA ALMĂȘAN”, a scris Oana Roman.  (sursa:Click)

Oana Roman: «Am realizat cât de puternicã este puterea rugãciunii»

28.02.2013

Oana Roman susține cu putere că orice om poate obține cam tot ce își dorește, dacă are credință în Dumnezeu.

Oana Roman



Vedeta nu face aceste afirmații în necunoștință de cauză, ci dă un exemplu clar din prisma unei întâmplări pe care chiar ea a trăit-o. Iar această întâmplare a făcut-o să realizeze că, de fapt, dorințele îi sunt îndeplinite tocmai datorită faptului că este credincioasă.

"Azi am realizat încă o dată cât de puternică este puterea credinței și a rugăciunii. Îmi era dor până la disperare de niște oameni și printr-o coincidență fabuloasă am ajuns într-un loc unde m-am întâlnit cu ei fără să știu că vor fi acolo. Mi s-a luminat sufletul și chiar dacă poate nu am vorbit multe i-am văzut și m-am bucurat nespus", a scris Oana Roman, pe Facebook.

Ești de acord cu ea?(sursa:click)

 

Ce cadouri i-a fãcut Oana Roman fetitei lui Pepe, la botez!

18.02.2013

Pepe și Raluca, soția lui, și-au botezat, ieri, fetița de șase luni, iar petrecerea pregătită pentru marele eveniment e una pe măsură: 200 de invitați, un meniu select și un program artistic asigurat de nume cunoscute din muzica românească.

        oana roman

Oana Roman, bună prietenă cu Pepe, nu a putut lipsi de la fericitul eveniment. Prezentatoarea emisiunii Drept la țintă a povestit că la botez micuța Maria a plâns și că mama ei, Raluca, a fost foarte emoționață și agitată.

Vedeta Kanal D a dorit să-i ofere fiicei lui Pepe câteva cadouri speciale, care să rămână o amintire plăcută pentru membrii familiei.

"I-am luat micuței două obiecte din argint: un album foto pe care i-am gravat numele și data botezului și o cutie din argint în care se pune certificatul de naștere. Și cutia este gravată cu numele ei și data de naștere. Este un copil foarte dorit, sper să aibă talentul și norocul tatălui ei, poate mai mult decât are Pepe. Să fie fericită!", a declarat Oana Roman la Kanal D. (sursa:Libertatea)

Oana Roman si mama ei vor sa economiseasca lei! Fac nazuri si la reduceri!

23.01.2013

Sunt vremuri grele pentru doamnele din familia Roman, Mioara si Oana Roman. Cele doua locuiesc impreuna, in noua locuinta a vedetei TV, iar de cand a luat-o pe mama sa in spatiu, Oana a inceput sa o invete cum sa faca economie.

Oana Roman

Iar una dintre masurile de austeritate impuse de fiica mamei sale este cea de a economisi fiecare leut si a face cheltuieli chibzuite. Dar cand numele tau are greutate si aparitiile publice sunt vanate si comentate, este absolut necesar sa continui sa iti cumperi haine, fie ele chiar si la reduceri. Zilele trecute au fost fotografiate  Oana si Mioara Roman in timpul unei sesiuni de shopping tarziu, la un mall din Capitala.

Mioara Roman

Cele doua au intrat in magazin, au dat mai intai o raita ca sa-si faca o parere, iar cand au vazut ca unele articole aveau pretul la jumateta celui afisat in urma cu o luna, au incremenit printre standuri. Oana a fost prima care a gasit ceva potrivit pentru ea, ca model, culoare, pret si marime, motiv pentru care si-a urcat sacosa pe brat ca sa aiba ambele maini libere.

Mama sa insa, a fost ceva mai reticenta si nu a dat iama la cumparaturi, tragand cu ochiul in stanga si dreapta si stramband din nas. O atitudine de inteles avand in vedere ca o viata intreaga, fosta sotie a lui Petre Roman a purtat haine cochete, cu model unicat, facute la croitorul sau personal, fiica ei Catinca.(sursa:cancan)

Cel mai mare regret a fost avortul

28.11.2012

Oana Roman a povestit într-un moment de maximă sinceritate despre dramele care i-au marcat existența.

                    oana roman

Vorbind în emisiunea "Wowbiz" de la Kanal D despre iubirea ei cu Cornel Păsat, Oana a făcut dezvăluiri inedite. "El m-a iubit mai mult decât am putut eu să-l iubesc. Eu am fost rațiunea de a trăi pentru Cornel Păsat.

Vreau să spun că am făcut o greșeală imensă când am făcut avort. Era copilul lui Cornel Păsat. Din vina mea s-a întâmplat totul, eu am fost vinovată de despărțirea noastră, pentru că nu l-am putut iubi cât m-a iubit el. Nu îmi doream copilul până nu aveam o carieră, o casă.

De la Cornel nu am mai putut să iubesc pe nimeni. L-am iubit cu adevărat mult mai târziu.

După despărțire, un an nu am mai ieșit din casă. Am făcut chiar și terapie..."

Cornel Păsat și Oana Roman s-au despărțit în urmă cu șapte ani, după o relație care a durat peste opt ani. Chiar și așa, ei au continuat să lucreze împreună la diverse spectacole. (sursa:Libertatea)
 

Oana Roman, ANUNTUL CARE VA UIMI O TARA INTREAGA! Uite ce a marturisit vedeta

20.11.2012

Chiar daca acum modereaza o emisiune TV, Oana Roman este in continuare o vedeta discreta care încearca sa nu iasa prea mult în evidenta si care, de curand, a decis sa nu mai ia parte la evenimente mondene.

oana roman

Poate ceva s-a schimbat între timp sau poate intențiile ei nu sunt încă foarte clare. Cert e că Oana Roman le-a mărturisit prietenilor ei de pe Facebook că va face un pas important în viața ei și că acest lucru va fi o surpriză pentru toată lumea, va uimi o țară întreagă, așa cum lasă ea să se înțeleagă.

"Uneori insomnia e bună, pentru că ai timp să te gândești în liniște la multe lucruri. Și deoarece nu pot dormi din cauza unei răceli care mă chinuie, mă gândesc la multe lucruri la care nu prea am avut timp să mă gândesc pe îndelete în ultimul timp. Și-mi dau seama că poate mulți dintre voi nu au reușit să mă cunoască așa cum sunt eu cu adevărat, mă gândesc că poate ar fi timpul să fac ceva pentru a da jos din armura pe care mi-am ridicat-o doar pentru a mă apăra. În curând, voi face acest pas... Sper să fie o surpriză plăcută și știu sigur că va fi neașteptată pentru mulți", a scris fiica lui Petre Roman.(sursa:Libertatea)
 

Oana Roman: "Vreau sã pot merge la plajã fãrã sã mã cunoascã cineva, în România, pentru mine este imposibil"

24.09.2012

Oana Roman nu a fost anul acesta în vacanță, însă vara a stat mai mult pe litoral pentru că a muncit.

oana romanEa a spus că deși a mers la plajă destul de des nu s-a putut relaxa întrucât lumea o cunoaște și astfel nu poate sta liniștită.

"Anul acesta, la fel ca anul trecut, am stat mult pe litoralul românesc pentru că am muncit. M-am ocupat de imaginea unui local din Mamaia, inaugurat anul acesta.

Nu prefer litoralul românesc pentru vacanțe deoarece vreau să fiu liniștită, să pot merge la plajă și pe stradă fără să mă cunoască cineva, or, asta, în România, pentru mine este imposibil" a spus Oana pentru ring.

Cât despre modurile în care se relaxează fosta prezentatoare de la Antena 2, Oana spune că merge des la mănăstiri și că citește mult.

"Mă relaxez citind. Este pasiunea mea cea mai mare. Stau cu câinii mei și citesc, asta mă liniștește și mă umple de o energie pozitivă extraodinară. Un alt mod de a mă liniști e acela de a merge la mânăstire.

Acolo e liniște, e pace și un loc în care pot să vorbesc liberă cu Dumnezeu. De multe ori primesc răspunsuri la rugăciunea mea" a mai adăugat ea.(sursa:cancan)

Oana Roman s-a sãturat de cluburi dupã 20 de party nonstop: "Ceea ce se întâmplã acum în cluburile din Bucuresti e usor cam prea decadent pentru gustul meu"!

20.09.2012

Oana Roman s-a săturat de showbiz și a decis să se retragă nu doar din televiziune, ci și din viața socială pe care o trăia în mare parte prin cluburile din Capitală.

oana romanOana Roman, 36 de ani, este de părere că distracția din cluburi atins limita depravării.

"Sunt o veterană a ieșitului la club și n-am negat asta niciodată, am ieșit la club, dar am și învățat, am și muncit... Au trecut cam 20 de ani de când tot ies și nu mai am gust pentru ieșit. Am ajuns, poate, la o vârstă la care văd altfel lucrurile și îmi găsesc liniștea citind, stând cu prietenii, văzând un film bun, departe de cluburi. Plus că ceea ce se întâmplă acum în multe dintre cluburile din București e ușor cam... prea decadent pentru gustul meu", a declarat, pentru Ring, Oana Roman.

"Cu toate că încă mulți nu vor să creadă asta, am avut extrem de multe dezavantaje pentru că mă numesc Roman. A trebuit să demonstrez că sunt pe picioarele mele muncind și învățând mai mult ca alții. Mi s-au pus bețe în roate, mi s-au contestat meritele academice și profesionale și mi-a fost foarte greu să demonstrez că sunt și altceva decât «fata lui Petre Roman».

S-a speculat că am făcut școala pe pile și că tata a intervenit pentru mine acolo unde am muncit. Sunt minciuni sfruntate și Dumnezeu mi-e martor că tot ce am realizat la școală și pe plan profesional a fost pe meritele mele, pe competența mea și fără ca tata să fi făcut vreodată cel mai mic gest ca să mă ajute. Și ăsta este un lucru de care sunt foarte mândră", a spus Oana.

Întrebată dacă îi place să cucerească un bărbat sau să se lase cucerită, Oana Roman a recunoscut că propunerile amoroase îi aparțin rareori. "Nu prea am avut eu inițiativă în acest domeniu. În ciuda aparențelor, sunt timidă, dar iarăși e un subiect pe care nu doresc să-l comentez", a declarat fiica fostului premier.(sursa:cancan)

Oana Roman a ajuns la spital: "Nu se pot descrie in cuvinte durerile..."

12.07.2012

Oana Roman a avut o noapte grea.

oana romanEa s-a îmbolnăvit și întrucât nu a avut curaj să meargă azi noapte, când au început durerile, la spital, prezentatoarea a hotărât să sufere până dimineața. Fiica fostului premier a făcut otită și deși se confruntă mereu cu această boală, durerile sunt goraznice de fiecare dată.

"Nu doresc nimanui sa faca otita! Nu se pot descrie in cuvinte durerile ... Fac otite de mica! Le tratez!

Dar durerile sunt cumplite! Astept sa se faca dimineata sa ma duc la spital! Noaptea la urgente singura .. N-am curaj! Rezist pana dimineata, sta mama cu mine" a scris Oana Roman, în noaptea aceasta, pe Facebook.(sursa:cancan)

Oana Roman: "Visez sã mã îndrãgostesc din nou"

15.05.2012

Oana Roman regretă că nu a făcut un copil și că nu s-a căsătorit cu bărbatul care, spune ea, a iubit-o cel mai mult.

oana romanFiica fostului premier Petre Roman spune că visează să se mai poată îndrăgosti încă o dată.

"(Cel mai mare regret al meu este că) nu m-am căsătorit și nu am făcut copil atunci când trebuia, cu bărbatul care m-a iubit cel mai mult. (...) Visez să reușesc să fac un copil și să mă îndrăgostesc din nou", a declarat Oana Roman, într-un interviu acordat site-ului woman2woman.ro.

Oana Roman a dezvăluit, de asemenea, că unul dintre lucrurile pe care lumea nu le știe despre ea este sensibilitatea sa. "Sunt mult mai sensibilă și vulnerabilă decât par", a spus Oana.(sursa:libertatea)

Oana Roman si-a facut de cap in club la mare! S-a sarutat patimas cu un vechi amic

30.04.2012

Desi ziua ei a fost inainte de Paste, Oana Roman a amanat petrecerea, organizand evenimentul sambata noaptea, intr-un club din Mamaia. Neobosita, Oana Roman a dansat toata noaptea, s-a intretinut cu zeci de prieteni la un pahar de sampanie sau de whisky, aratandu-se extrem de fericita si petrecand pana aproape in zori. Si, cum n-a mai fost de multa vreme vazuta in compania unui barbat, Oana s-a sarutat patimas in club cu un tanar de aproximativ 30 de ani. Apropiatii ei sustin ca sunt prieteni vechi si ca s-au afisat impreuna, amical, toata vara trecuta la mare.

(sursa:cancan)

Oana Roman o criticã pe Bianca Drãgusanu:"Este o vedetã de carton"

16.02.2012

Invitată în emisiunea lui Cristian Brancu de la Antena 2, Oana Roman a avut un cuvânt greu de spus la adresa asistentelor de la diverse emisiuni, printre care a inclus-o si pe fosta asistentă a lui Capatos.

oana romanTotul a pornit de la o afirmație făcută de actorul Alexandru Arșinel, care a spus să vedetele precum Bianca Drăgușanu nu sunt un model de urmat. "Dacă școala și părinții își fac bine datoria, modele în viață precum Bianca Drăgușanu nu vor mai exista!", a spus Arșinel în urmă cu câteva zile.

Iubita lui Adrian Cristea a ripostat imediat."Probabil îi deranjează că nu mai sunt ei în topul celor mai populare vedete. Dar de ce spun asta? Pentru ca eu am ajuns la o formă fizică de invidiat? Pentru că citesc și sunt capabilă să țin o conversație despre absolut orice subiect? Pentru că mă descurc singură și sunt independentă? Pentru că nu mă întreține niciun bărbat?", a fost replica Biancăi.

Oana Roman nu este însă de acord cu aceasta și le ia apărarea celor doi actori.

"Eu cred că Bianca dă dovadă de lipsă de bun simț. E un moment în care oamenii încep să-și piardă cumpătul, să nu mai știe ce înseamnă o valoare... Drama cea mai mare este că un astfel de personaj chiar crede ce spune: că e independentă, că are o formă de invidiat, că este un model. Este foarte grav că există oameni care cred astfel de lucruri. Cred că și-a pierdut mințile. Ea nu are capacitatea de a discerne între o carieră de 50-60 de ani a Stelei și a lui Arșinel, care are legătură cu arta, cultura, și o așa-zisă carieră a ei.Bianca este o vedetă de carton, dar nu mai știu ce să zic, pentru că apoi o să fiu judecată că îmi dau cu părerea, că judec, că-s penibilă", a spus Oana.(sursa:click)

Oana Roman vrea sã adopte un copil

10.02.2012

Împlinită pe plan profesional, Oana Roman vrea să-și pună ordine și în viața personală.

oana romanPână la 34 de ani, fiica fostului premier Petre Roman nu a reușit să-și întemeieze o familie, ba, mai mult, și-a cam pierdut încrederea în bărbați după mai multe povești de amor eșuate.

Cea mai serioasă relație a sa a fost cea cu stripperul Cornel Păsat, însă nici cu acesta Oana nu a făcut un copil, ea mărturisind într-o emisiune televizată că a suferit în acea perioadă nu mai puțin de trei avorturi. Tocmai de aceea, Oana a decis să înfieze un copil.

"Mi-aș dori în primul rând să fac eu un copil și, apoi, bineînțeles că nu exclud și ideea unei adopții, căci sunt atâția copii care sunt abandonați și care merită o șansă!", a declarat Oana, într-un interviu pentru agentiadepresamondena.ro(sursa:click)

Petrecere cu peripetii pentru invitatii Oanei Roman. Politia le-a dat stingerea!

09.01.2012

Fiica cea mica si rasfatata a fostului premier Petre Roman a tinut mortis sa-si serbeze onomastica, dar nu a ales vreun club de super-fite pentru a-si invita prietenii la un pahar de sampanie, ci un pub obscur din zona 1 Mai. Asta, spre disperarea locuitorilor din apropiere, care, terorizati de basii care rasunau in boxe pentru satisfactia domnisoarei Oana Roman, au apelat la politisti sa-i crute de tortura fonica.

oana roman

Sambata seara, Oana Roman, pe numele ei real Ioana Sabina Roman, si-a organizat o mica petrecere cu ocazia onomasticii. Potrivit calculelor ei, cheful trebuia sa tina pana in zorii zilei, insa scocoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din... pubul de pe 1 Mai ales de Onuca pentru a-si serba ziua de nume. Nici nu trecuse bine de miezul noptii si fiica cea mica a lui Petre Roman s-a trezit cu politia la usa localului. Suparati nevoie mare de zgomotul care razbatea prin toti peretii pubului, impotriva programului de liniste, locatarii din zona au sunat la 112 si au cerut ajutorul. In scurt timp, la fata locului s-a prezentat un echipaj de politie care a fost luat pe sus de oamenii furiosi si tarat in dormitoarele lor pentru a auzi cu propriile urechi tambalaul. Apoi, fara niciun dubiu ca muzica ce razbatea de la petrecerea Onucai este prea tare, agentii au luat calea barului, hotarati sa faca ordine. Si au facut! Linistea s-a asternut in zona si, in jurul orei 1, la numai zece minute dupa vizita fulger a politistilor, invitatii domnisoarei Roman au inceput sa se retraga unul cate unul, luand cu ei sticlele de sampanie neterminate, semn ca s-a dat stingerea. Ultima a iesit Oana, insotita de cativa amici care o ajutau cu florile si cadourile. Desi figura sarbatoritei trada deopotriva manie si frustrare, cheful i-a revenit repede si a strigat adunarea in alt local. Al lui Varciu.(sursa:cancan)

Oana Roman: "Cătălin Botezatu a coborât standardele de când a apărut Bianca Drăguşanu"

19.10.2011

Oana Roman a analizat ultimele știri mondene alături de Cristi Brancu, moderatorul emisiunii "Agentul VIP" de la Antena 2. Printre acestea s-a numărat și complimentele pe care Botezatu i le-a făcut "Pamelei de România".

bianca dragusanu si catalin botezatu"Nu ești cuceritor cu Simona Trașcă. Aș înțelege să fie cuceritor cu Mihaela Rădulescu, cu Andreea Marin, cu Simona Gherghe, dar să fii cuceritor cu Pamela de România...", s-a mirat Oana Roman.

"Botezatu a avut niște standarde. Acestea au coborât când a apărut Drăgușanu. Între Valeria Marini și Pamela e o mare diferență. Hormonii pot să vorbească, dar nu cu aceste personaje", a mai spus ea.

Nici cu faptul că "Eva Kent e OK" nu a fost de acord Oana Roman. "Încă n-am îngurgitat faptul că m-a pus mai prejos de Eva Kent. Oare de ce?".(sursa:click)

Oana Roman e plină de figuri: "Câştig foarte bine, mai mult de 2.000 de euro pe lună"

28.06.2011

Oana Roman se mândrește cu faptul că duce o viață independentă.

oana romanEa este PR la o companie aeriană și pe lângă acest job stabil organizează diferite evenimente pentru cunoscuți.

Fiica fostului politician ajunge să încasese peste 2.000 de euro pe lună, bani cu care trăiește foarte bine și spune că își permite să meargă în vacanțe scumpe.

"Nu cred că trebuie să devină o grijă națională cu cine umblu eu și cu cine nu. Îmi trăiesc viața cum vreau eu și cu cine vreau eu. Câștig foarte bine, mai mult de 2.000 de euro, depinde de luni, eu am mai multe joburi, îmi permit să mă duc în vacanțe, să-mi iau haine" a spus Oana la Happy Hour.(sursa:cancan)

Oana Roman: "Vreau să mă mărit "

31.03.2011

Oana Roman vrea să se așeze la casa ei. Fiica fostului premier Petre Roman, care va împlini 35 de ani peste două săptămâni, își dorește să se căsătorească și să devină mamă.

oana roman

“Eu îmi doresc să intru într-o altă etapă a vieții mele, în care lucrurile merg bine. Îmi doresc să mă căsătoresc, pentru că mai am puțin și fac 35 de ani. A venit timpul. Până acum am reușit să fac tot ce mi-am propus. Mi-am dorit să am casa mea cu curte și o am, am vrut să lucrez într-o companie mare și am reușit, iar următorul pas este căsătoria”, a declarat Oana Roman, miercuri seară, în emisiunea “Un show păcătos”, precizând însă că s-a despărțit de iubitul misterios și este singură. (sursa:libertatea)

Oana Roman: "Nu îmi surâde ideea de mamă singură, mai bine nu fac un copil decât să fie fără tată"

02.02.2011

Oana Roman nu se vede deocamdată mămică. Fiica lui Petre Roman nu se consideră deocamdată pregătită să aibă un copil, ci vrea mai întâi să se căsătorească.

oana roman"În primul rând, eu un copil fără un bărbat care să îmi fie alături nu o să fac, nu îmi surâde titulatura de mamă singură, mai bine nu îl fac decât să fie fără un tată.

Trebuie să spun că nu mă simt încă atât de responsabilă și de pregătită pentru a face și a crește un copil, dar am totuși experiență în acest domeniu cu nepoata mea, având în vedere că pe Calina am crescut-o noi: eu cu Catinca și cu mama", a declarat Oana pentru replicavedetelor.ro. (sursa:cancan)

Oana Roman: "Nu m-am angajat pe pile la Blue Air"

14.01.2011

Oana Roman este deranjată de remarcile malițioase venite din partea celor nu o cred capabilă să realizeze nimic pe propriile puteri și cred că tot ce a obținut în viață se datorează faptului că este fiica fostului prim-ministru Petre Roman.

 

oana roman"Încontinuu se spun lucruri negative sau neadevărate la adresa mea, dar deja nu mă mai agit pentru că, oricât încerc eu să fiu de normala, pe atât sunt de anormali cei care stârnesc astfel de zvonuri.

Tocmai a apărut un articol într-un cotidian în care se spunea că tata a intervenit ca eu să ajung ăa lucrez la Blue Air și că, în ultima perioadă, eu mi-am luat salariul și alții nu.

Niște mizerii sinistre de care îmi este scârbă. Daca poate cineva să demonstreze că tata a intervenit pentru mine, eu îmi dau demisia pe loc și le dau înapoi și toți banii pe care i-am câștigat acolo.

Trebuie să menționez încă o dată că angajarea mea în această companie a survenit în urma unui interviu pe care le-am dat și în care am lăudat serviciile liniei aeriene Blue Air, iar patronul acestei companii m-a vazut la tv vorbind despre asta și mi-a spus că nu i-a mai făcut nimeni asemenea reclamă și mi-a propus să lucrez pentru ei.

Tata habar n-avea, a aflat mult după ce eu m-am angajat", a declarat Oana Roman pentru replicavedetelor.ro. (sursa:libertatea)

Oana Roman, dezamăgită de milionarii ţării! "Am invitat politicieni şi oameni cu bani, dar niciunul nu a venit la acest eveniment caritabil"

29.11.2010

Oana Roman a organizat o prezentare de modă a creatoarei Ana radu, în scop caritabil, dar evenimentul nu a avut succesul așteptat de ea, fiindcă mulți dintre cei care au promis că participă nu au venit, iar cei prezenți nu au fost foarte largi la pungă. Toți banii strânși la acest eveniment caritabil vor fi donați copiilor infectați cu HIV de la Spitalul Victor Babeș.

oana roman"Ideea organizării unei astfel de acțiuni caritabile a aparținut chiar Anei Radu. Astfel, eu, Ana Gheorghe și restul echipei ne-am unit forțele și a ieșit acest eveniment.

Din păcate, am invitat foarte mulți politicieni, milionari, figuri pregnante ale acestei țări și nu au găsit de cuviință să vină.

Unii au confirmat prezența, dar nu au mai apărut, alții nu au putut fi contactați. Din fericire, am găsit sprijin în prietenii noștri din gașcă, care nu sunt nici celebri și nici milionari", a declarat Oana Roman pentru agentiadepresamondena.ro (sursa:cancan)

Oana Roman: "Pamela Anderson nu a cerut nimic deosebit ca să vină în România. Nu are fiţe şi e mai calmă decât mă aşteptam"

27.08.2010

Oana Roman spune că Pamela Anderson nu a avut pretenții exagerate cu privire la scurta sa vizită în România.

pamela anderson

Vegetariană convinsă, actrița americană nu a cerut nimic în mod deosebit pentru a veni pe plaiurile mioritice.

"Nu are fițe și este mai cuminte și mai calmă decât mă așteptam eu. A vrut o mașină normală", a dezvăluit Oana Roman pentru Pro TV.

Fiica lui Petre Roman vrea să o aducă pe Pamela Anderson cu elicopterul la petrecerea Playboy care va avea loc la Palatul Snagov, pe 17 septembrie.

 

 

 

 

 

 

>

(sursa:cancan)

Oana Roman n-are noroc nici la iubiţi, nici la vreme frumoasă - A prins-o ploaia când făcea plajă

09.07.2010

Oana Roman nu e o tipă norocoasă. Nici la bărbați, nici la vreme. Am surprins-o recent la o piscină din nordul Capitalei, unde venise însoțită de o prietenă de-a ei, manechinul Alexandra Enăchescu, hotărâtă să facă plajă. Însă cum s-a dezbrăcat, cum a intrat soarele în nori și s-a pus pe plouat... Așa că Oanei nu i-a mai rămas decât să se îmbrace și să se întoarcă acasă, la fel de albă cum a venit.

oana roman si alexandra enachescu

(sursa:libertatea)

A facut-o lata!

15.06.2010

Fiica fostului premier Petre Roman a tras o portie zdravana de distractie, weekendul trecut, intr-un club de fite de pe litoral. Partenere de... pahar i-au fost manechinul Alexandra Enachescu si inca vreo doua colege de breasla ale acesteia.

Oana RomanOana Roman

Zorii zilei de duminica au prins-o pe Oana Roman extrem de binedispusa. Abia iesita dintr-un club de la malul marii, aceasta si-a purtat cu greu pasii catre hotel. Motivul - multe pahare de sampanie amestecate cu alte cateva de tarie, conform publicatiei constantene "Uups!". Echilibrul precar nu a impiedicat-o totusi sa se mai distreze putin. Acompaniata de Alexandra Enachescu si inca doua-trei fete la fel de puse pe petrecere, Oana a ras si a dansat pe plaja, cuprinsa de vaporii alcoolului. Se vede treaba ca vedeta si-a pierdut rezistenta la bautura. Sau poate oboseala drumului Bucuresti-Constanta si-a spus cuvantul.  (sursa: cancan)

Oana Roman: "O cunosc pe viitoarea soţie a lui Cornel"

18.05.2010

Anunțul căsătoriei lui Cornel Păsat cu dansatoarea Bianca Bădoi a luat-o pe nepregătite pe Oana Roman, fosta iubită a striperului.

“E viața lui. O știu bine pe Bianca, soția lui Cornel, dar prefer să nu comentez”, ne-a declarat Oana.

oana si cornel

(sursa:libertatea)

Oana Roman vrea un copil anul acesta

12.05.2010

Oana Roman este foarte mulțumită de felul cum decurge viața sa în acest moment și spune că și-ar dori să conceapă un copil anul acesta.

oana roman"Da, mie-mi merge bine și, în general mi se întâmplă lucruri bune. Mi-aș dori un copil anul acesta", a declarat fiica fostului premier în cadrul emisiunii "Un show păcătos".

Deși își dorește să devină  mamă,  Oana nu intenționează să se mărite prea curând, mai ales că, în prezent nu există un bărbat în viața ei :"Vreau un copil, dar asta nu înseamnă că mă și mărit" (sursa:libertatea)

Oana Roman a rămas fără maşină

11.05.2010

Problema locurilor de parcare din București este acută, sunt mult mai multe autoturisme decât spații amenajate pentru parcare. După ce Oana Zăvoranu s-a trezit acum câteva zile fără Porsche- ul său, în valoare de 100.000 €, acum a venit rândul și Oanei Roman. Deoarece a parcat neregulamentar, fiica fostului premier a rămas fără mașină când plecat seara de la birou.

„Mi-au ridicat mașina, pentru că probabil am parcat-o aiurea, nu-mi amintesc. Oricum, n-ai unde să parchezi, oriunde ai fi în București. Problema mea e că n-am idee cum și de unde să-mi recuperez mașina, unde să sun, pe cine să întreb... Acum merg la concert la Direcția 5, am luat un taxi. Mă voi ocupa după aceea să-mi găsesc mașina. Voi plăti și taxa aceea, am încotro?! Dacă am parcat greșit...", a declarat Oana Roman pentru ziarulring.ro (sursa:libertatea)

Oana Roman: "Mi-e frică de singurătate"

13.04.2010

Oricine are temeri, însă puțin au curajul să le recunoască. Oana Roman, fiica lui Petre Roman a mărturisit că cel mai mult se teme să nu rămână singură.

oana roman"Dacă îmi e teamă de ceva, cel mai mult mi-e frică de singurătate", a spus Oana Roman în revista Star. Pentru Oana, dragostea înseamnă "ințelegere, comunicare, tandrețe, un sentiment de siguranță, de împlinire, de comuniune cu celalalt", însă recunoaște că este foarte greu ca cineva să-și găsească sufletul pereche.

Referitor la planurile de viitor, Oana a spus: "Peste zece ani, sper să fiu sănatoasă, iubită, liniștită și, mai ales, sper sa fiu mamă".(sursa:libertatea)

Oana Roman nu e mulţumită de salariu

25.03.2010

Nu cred că există persoană din România care să nu fi aflat că Oana Roman are job.

Vrem, nu vrem, își umple interviurile tv cu replici promoționale ale companiei aeriene la care lucrează, inducând chiar ideea că e "șefă mare" la ea pe tarla.

Cu toate acestea, se cam plânge, se pare, apropiaților, că nu e mulțumită de salariu, 75 de milioane de lei vechi, adică ceva mai puțin decât 2.000 de euro. (sursa:click)

Oana Roman, din nou singura!

24.03.2010

Dupa ce, in ultima vreme, Oana Roman s-a reprofilat pe tinerei, iubirea adevarata a cam ocolit-o. Asa se face ca, dupa doar trei luni de relatie, fiica lui Petre Roman i-a spus adio tinerelului de 23 de ani, Alex Avram.

alex avram si oana romanDesi nu se stie inca adevaratul motiv, se crede ca escapada junelui intr-un club bucurestean, alaturi de o tanara de varsta lui, ar fi contribuit din plin la despartire.

In plus, potrivit Click!, modelul ar fi anuntat deja pe pagina sa de Facebook ca este singur, insa nu a vrut sa ofere prea multe informatii, declarand totusi ca Oana a fost cea care a propus prima separarea. (sursa:antena1)

Oana Roman: "Merg la epilat de la 13 ani"

13.03.2010

Oana Roman este de părere că romancele sunt unele dintre cele mai ingrijite femei din lume. Fiica lui Petre Roman susține că reprezentantele sexului frumos din România pot oricând să fie deasupra franțuzoaicelor în ceea ce privește atenția pe care o acordă propriului corp.

oana roman

„Eu cred că româncele sunt frumoase și încep să fie foarte îngrijite. Probabil au fost îngrijite dintotdeauna, chiar dacă pe vremuri nu existau atât de multe centre de înfrumusețare. Eu cred că și pe vremuri se îngrijeau mai mult decât femeile din alte țări. Eu am experiența anilor petrecuți în Franța unde nu găseam un loc unde să mă epilez cu ceară clasică, pentru că nu există așa ceva. În general ele se epilează cu ceară de unică folosință", a declarat Oana pentru Pro TV. 

În anii petrecuți în Franța, Oana Roman a observat că franțuzoaicele nu prea sunt prietene cu ceara de epilat și se uitau ciudat la ea când le mărturisea că se epilează de la 13 ani. (sursa:libertatea)

Oana Roman: "Mi-ar fi plăcut să joc în telenovele cu ţigani"

24.02.2010

Oana Roman a făcut o declarație surprinzătoare în emisiunea "Agentul VIP" de aseară. Fiica lui Petre Roman a mărturisit că i-ar plăcea să joace într-o telenovelă țigănească, chiar și într-un rol episodic.

"Un rol episodic în telenovela cu țiganii mi-ar fi plăcut, mânca-ți-aș gura ta. În oricare telenovelă cu țigani mi-ar plăcea să joc", a spus Oana Roman. (sursa:libertatea)

Oana Roman, colecţie de iubiţi tinerei. Iată-l pe ultimul!

27.01.2010

Fiica cea mică a lui Petre Roman nu s-a lecuit de "puștani". Deși a avut parte numai de dezamăgiri în amor, Oana (33 de ani) și-a tras mai nou tot un june-prim: un manechin de doar 23 de ani!

Oana Roman

 

Năravul din fire nu are lecuire! Proverbul i se potrivește de minune Oanei Roman care simte din nou fiorii dragostei adânc în stomac.

Când credea însă că nu mai are noroc în amor, iată că în viața Oanei a apărut Alex, un tânăr manechin de doar 23 de ani, care i-a luat mințile. Conform revistei Star, cei doi sunt de nedespărțit de câteva luni.

Oana și Alex, unul dintre modelele noi din prezentările lui Cătălin Botezatu, s-au cunoscut în club, cei doi amorezi afișându-se pentru prima dată împreună la deschiderea restaurantului "Primo Bacio", din zona Decebal, unde au fost senzația serii.

Spre deosebire de ultimele ei relații, Oana își dorește un copil cu noul ei iubit, mai mic cu 10 ani decât ea.

Frumușelul Alex i-a făcut o impresie bună și lui Cătălin Botezatu. "A fost la mine la o preselecție. În curând, intră în prezentări de modă. Are 1,80 m înălțime și este bun de model", ne-a spus designerul.

Fiica cea mică a lui Petre Roman a trăit în ultima vreme multe dezamăgiri în amor. După despărțirea de Cornel Păsat, cu care a stat șapte ani, ea nu a mai reușit să închege o relație de lungă durată, înșirând ca pe mărgele mai mulți tinerei abia trecuți de 20 de ani.

La 33 de ani, are colecție de tinerei

poza 2Cu Carlo Nițescu, 19 ani, a stat o lună

În vara anului 2007, mezina fostului premier Petre Roman a trăit o furtunoasă poveste de amor alături de Carlo Nițescu, un june de 19 ani din Ploiești. Cei doi nu au stat împreună decât o lună, căci tânărul nu s-a putut ridica la pretențiile Oanei.  "Carlo m-a dezamăgit profund", a declarat Oana după despărțire, pentru Click !

 

 

 

Cu Lucian, 24 de ani, s-a afișat la nunta lui Cristi Chivupoza 3

În septembrie 2008, la nunta căpitanului naționalei Cristi Chivu, Oana a făcut senzație la brațul unui tinerel de 24 de ani, pe numele său Lucian. Deși la nuntă cei doi s-au purtat ca doi îndrăgostiți, ulterior Oana a negat că ar fi avut o relație cu Lucian, spunând că e doar un amic.

 

 

poza 4S-a despărțit cu scandal de Alex, 23 de ani

În octombrie 2009, la lansarea unui club din Constanța, Oana a cedat la insistențele unui alt june, Alex Căscătău, 23 de ani, fost liftier la un hotel, care o bombarda cu mesaje și flori de mai multă vreme. Cei doi au stat împreună trei luni, după care s-au despărțit spunându-și cuvinte grele.

 

 

 

(sursa:click)

Oana Roman se lasa de mondenitati!

15.09.2009

Daca pana acum eram obisnuiti sa auzim de aceasta, doar in stirile de scandal sau in alte ipostaze mai putin placute, de acum inainte vom auzi mai multe despre cariera vedetei.

oana romanDe ceva timp, Oana Roman a fost angajata la una dintre cele mai mari companii aeriene, BlueAir, pentru a se ocupa de imaginea si sectiunea de PR. Ce va insemna asta?

Ca va lasa pe cat posibil deoparte atributiile de vedeta si mondenitatile aferente si se va ocupa de tot ceea ce inseamna un zbor placut cu avionul. O sa auzim ceva mai multe despre valorile care ii calauzesc drumul spre succes si mai putine stiri care o au victima principala. Asta este o transformare care ne demonstreaza inca o data ca Oana Roman are o personalitate cameleonica si ca poate fi preocupata si de latura mai serioasa si mai fireasca a vietii.

Uite ca licenta de la Sorbona i-a prins bine Oanei Roman, care se mai mandreste si cu un nume cu rezonanta si cu ceva experienta in viata publica. (sursa:amelie)

Oana Roman sugrumata in club

02.09.2009

Prezenta oana romanca la fiecare final de saptamana intr-unul din cluburile de fite de pe lacul Herastrau, Oana Roman a fost in weekend victima unui incident cel putin jenant. Un domn de la o masa din apropiere s-a naspustit asupra ei si a incercat sa o stranga de gat.

Insa tocmai pentru ca a scapat cu viata, Oana Roman a decis sa musamalizeze incidentul, declarand pentru cei de la Click ca agresorul era o veche cunostiinta. Se pare ca ar fi intrat intr-o discutie conflictuala, iar omul si-a pierdut mintile pe fondul bauturii si a sarit la gatul ei.

Martorii spun insa ca domnul cel periculos a fost foarte serios in gesturi si numai interventia patronului clubului a salvat-o pe Oana Roman de la o aparitie la stirile dramatice de dupamiaza. (sursa:gsp)

 

 

 

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]